Scarile lui Nicholson




Peter Nicholson (n.20 iulie 1765 - d.18 iunie 1844) a fost un arhitect, matematician și inginer scoțian. Sa remarcat ca arhitect, proiectand arce de pod, inventand instrumente pentru proiectanti, inclusiv a unui centrolinead și a unui ciclograf.

Centrolineadul pentru desenatori
 Peter Nicholson a conceput un standard pentru scari, dupa numeroase accidente mortale survenite in urma caderilor pe scari a unui numar mare de persoane. In general victimele faceau parte din randul servitorilor care foloseau scarile secundare destinate lor. Acestea erau prost luminate iar treptele erau mici si abrupte.


Urcatul sau coboratul scarilor reprezinta gesturi instinctive, la care nici nu ne mai gandim atunci cand avem nevoie sa trecem de la un nivel la altul. Fie ele intr-o cladire, fie intr-un spatiu de circulatie publica, acestea asigura circulatia in mod firesc, usurand efortul fizic al oamenilor inca din cele mai vechi timpuri. Sunt esentiale pentru orice constructie, nu doar ca metoda de a intermedia legatura intre doua niveluri, ci si pentru a facilita accesul in interiorul unei caldiri. Dincolo de considerentele functionale, scarile corespund si unor nevoi estetice sau de rezistenta la trafic, ceea ce a dat nastere unui complex de factori structurali, ce variaza de la un spatiu la altul.

 Cercetările au arătat că dimensiunile fizice ale scărilor joacă un rol semnificativ în producerea accidentelor.




Relatia dintre lungimea treptei (l) si inaltimea contratreptei (h) conduce la ceea ce se numeste panta rampei. Jacques-Francois Blondel (1705 – 1774) a introdus in cartea sa „Curs de Arhitectura” o ecuatie cu doua necunoscute, care permite proiectarea scarii in functie de cei 2 factori precizati mai sus:

2h + l = 62 – 64

Unde cifrele 62 si 64 reprezinta intervalul optim (dat in centimetri) in care se poate incadra rezultatul adunarii 2h + l. De exemplu, daca avem o lungime l = 28 cm pe care vrem s-o obtinem, putem calcula inaltimea optima a scarii astfel:

Inaltimea minima optima:

2h + 28 = 62

2h = 62 - 28 = 34

h = 34:2 = 17

Inaltimea maxima optima:

2h + 28 = 64

2h = 64 - 28 = 36

h = 36:2 = 18

Inaltimea ideala a contratreptei pentru o treapta de 28 cm lungime va fi asadar, cuprinsa intre 17 si 18 cm. Formula este cunoscuta si azi ca „formula lui Blondel”. De-a lungul timpului insa, din experienta acumulata, s-au dezvoltat si alte rapoarte specifice, ce pot avea alti parametri, in functie de modul de utilizare al scarilor si in functie de tipurile de constructii.

De exemplu, pentru scari care se desfasoara pe o inaltime foarte mare sau foarte mica se recomanda:

3h + l = 80 – 85

Pentru scari situate in incinte, cu utilizatori copii mici (gradinite, scoli):

2h + l = 58 – 60

Consistența dimensiunilor scărilor este foarte importantă. Chiar și diferențele mici în creșterea sau trecerea dintre pașii adiacenți pot determina pe cineva să se impiedice si sa cada. Creierul nostru memoreaza automat in primele trei secunde, dimensiunile primelor trepte. Iata mai jos un exemplu de trepte gresit concepute.


Balustrade si maini curente

In functie de latimea rampei si de tipul de constructie unde sunt amplasate acestea, se recomanda ca balustradele si mainile curente sa se amplaseze astfel:

- La scarile cu latimea mai mica de 1,20 m – se prevede balustrada cu mana curenta catre gol. In cazul cladirilor in care exista persoane cu dizabilitati de mers se va prevedea o mana curenta si la perete.

- La scari cu latimea intre 1,20 m – 2,50 m – se prevede balustrada catre gol si mana curenta la perete.

- La scari cu latimea mai mare de 2,50 m – se vor prevedea balustrade catre gol, mana curenta la perete si o balustrada intermediara la max. 2,50 m.

Multe dintre clădirile vechi existente pot să nu fie conforme cu reglementările actuale. Pentru a reduce riscul accidentelor, ar trebui să încercați să aduceți scările mai vechi până la standardele actuale.



Balustrada sau parapetul

Este un element constructiv cu rol de protectie (previne caderea in gol a persoanelor care circula pe scari ori podestele intermediare sau de sosire/plecare). O inaltime de siguranta a balustradei este cuprinsa intre 80 de cm si 1,10 m, in functie de tipul constructiei, numarul de etaje deservite etc.
 Parapetii sau balustradele pot fi realizate din zidarie si sunt realizate fie dintr-o bucata (elemente pline), fie din lemn sau metal cu inchideri din sticla, lemn sau materiale plastice, fie fara alte inchideri. 
In acest caz balustrii (elementele verticale) trebuie pozitionati astfel incat sa impiedice alunecarea accidentala printre acestia, iar eventualele elemente orizontale trebuie sa impiedice catararea, mai ales in cazul constructiilor unde se desfasoara activitati ce implica si copii.

Mana curenta


Este un element constructiv care se foloseste la partea superioara a parapetului sau balustradei ori se pozitioneaza pe peretele ce delimiteaza scara. Ea are rol de sprijin pentru cei care urca sau coboara. 
Pentru a inlesni sprijinul, forma si materialul din care este facuta mana curenta trebuie sa impiedice alunecarea mainii si sa permita prinderea fara probleme a mainii curente.



Treptele

Constituie suprafatele orizontale care permit urcarea (deplasarea pe verticala de-a lungul scarii). „Treapta” este un termen generic, dar din punct de vedere arhitectural e vorba despre o unitate, formata din treapta si contratreapta. Dimensiunea acestor unitati trebuie sa fie aceeasi pe toata lungimea rampei. In cazul treptelor inalte si abrupte, se recomanda rezolvarea acestora cu contratreapta inclinata sau fara contratreapta, pentru a facilita sprijinirea piciorului fara risc de alunecare. In acest sens, in functie de materialul din care este alcatuita treapta se pot monta profile de de protectie a muchiei si/sau profile care sa impiedice alunecarea. 

Numarul maxim de trepte ale unei rampe (intre doua podeste) se poate calcula astfel:

- maxim 18 trepte pentru cladiri industriale

- maxim 16 trepte pentru cladiri civile 


Muchia treptei poate fi alcatuita in diverse moduri: cu contratreapta dreapta, cu ciubuc, cu contratreapta inclinata sau fara contratreapta. Ca forma, muchia poate fi: vie, tesita, rotunjita sau profilata.


Am observat la intrarea in blocurile de locuinte sau magazinele mici, scari cu trepte mici sau inegale, acoperite cu gresie lucioasa, un pericol real pentru oricine. Fiti atenti!

Comentarii