Sfantul Valentin

Sfântul Valentin, sau Valentin din Terni (latin. Valentinus) este un martir declarat ca sfânt al creştinilor romano-catolici, care a trăit în secolul III, fiind episcop în Interamna (azi: Terni, Italia).

După legendă el ar fi cununat un păgân cu o creştină, dăruia tinerilor îndrăgostiţi flori din grădina lui, a vindecat bolnavi. A fost învinuit de „cununare religioasă” a perechilor de îndrăgostiţi, în ciuda poruncii împăratului roman Claudius II (268-270). De aceea, a fost condamnat la moarte şi executat pe 14 februarie 269, din cauza credinţei lui. Decapitat!


Azi, Valentin este considerat patronul protector al îndrăgostiţilor. În cinstea Sfântului Valentin, în Statele Unite şi mai nou şi în statele europene, se fac petreceri şi baluri. Îndrăgostiţii îşi fac cadouri. În calendarul ortodox sfântul Valentin este sărbătorit pe 30 iulie.
 Sfantul Valentin a fost arestat si torturat, ca sa renunte la credinta lui, insa a refuza si chiar a incercat sa-l converteasca la crestinism pe imparat. 

Inainte de martiriul sau, spune o legenda, Sfantul Valentin s-a indragostit de Iulia, fata gardianului sau, Asterius, care era oarba si careia el i-a redat vederea. Cel care a binecuvantat iubirea atator cupluri nu a putut sa fie fericit cu femeia iubita, iar mesajul sau de adio, adresat tinerei si semnat  “Al tau Valentin”, este considerat primul “biletel de dragoste”.


 Curand, romantismul asociat cu Ziua Sfantului Valentin a devenit o traditie in literatura medievala a cavalerilor. De asemenea, nobilii din soceiatea engleza a acelor vremuri au inceput sa trimita iubitelor sau sotiilor scrisori de dragoste, semnate “al tau Valentin”.
Traditia este acum dusa mai departe de indragostitii din intreaga lume, insa biletele nu mai au acum trista semnificatia a unui mesaj de ramas-bun.


Mulți oameni din întreaga lume sărbătoresc Ziua Îndrăgostiților cu o cină romantică la un restaurant, în timp ce alții pot alege în această zi  o cerere in casatorie. Majoritatea ofera felicitări, bomboane, bijuterii sau flori, în special trandafiri, partenerilor sau admiratorilor lor în Ziua Îndrăgostiților.

Ziua Îndrăgostiților are semnificatii diferite in alte tari, de exemplu in  Finlanda se referă la "Ziua prietenului", care este mai mult despre amintirea tuturor prietenilor decât despre concentrarea exclusiv pe romantism. Ziua Îndrăgostiților din Guatemala este cunoscută sub numele de Ziua iubirii și prieteniei.

Ziua Îndrăgostiților nu este o sărbătoare publică în multe țări, inclusiv în Australia, Canada, Marea Britanie și Statele Unite. Cu toate acestea, restaurantele, hotelurile și centrele comerciale pot fi ocupate în acest moment al anului fiind un bun prilej de crestere a afacerilor. Sarbatoarea sacrificiului din dragoste a fost transformata intr-o sarbatoare comerciala bazata pe vanitate, mai ales in Europa de Est. 

Comentarii